Sari la conținut
ELFORUM - Forumul electronistilor

RC quadcopter Bayangtoys X8


Lonerider

Postări Recomandate

Vă salut.

 

Am deschis acest thread în speranţa că cineva mă mai poate ajuta cu ceva idei sau ce fenomene se întâmplă, că eu nu mai am.

 

Acu' trei săptămâni m-am tot uitat după un cadou pentru nepotul meu şi m-am orientat spre o mini-dronă, numai că, dacă tot am făcut comandă, mi-am luat şi eu una. Este vorba de un quadcopter Bayangtoys X8, o clonă după SYMA X5C, mai ieftină decât asta din urmă şi la un preţ mai mult decât decent. Transportul a fost jalnic, la deschiderea coletului am constatat că pala uneia dintre elice a fost deformată de presiunea unor alte colete.

 

1. Într-o zi am montat-o şi am pornit-o în curtea casei părinţilor. Am zburat-o cam cinci minute (acumulatorul în starea în care a fost din cutie), pe deasupra curţii, fără să o ridic mai sus de nivelul burlanelor, până s-a descărcat acumulatorul. Am mai zburat-o în alte două zile tot pe perimetrul curţii, ca să-mi dau seama ce autonomie are acumulatorul. Într-o zi am încercat să o ridic mai sus. Din păcate, în acea zi, bătea vântul şi, odată ce a trecut de înălţimea burlanelor, a fost luată de o rafală. Degeaba am încercat să o trag eu înapoi, inclusiv cu funcţia RTH, curenţii de aer o ridicau în sus şi o duceau înainte. Nu era capabilă să răzbată contra vântului. S-a ridicat pe la vreo 25-30m, iar când a ieşit din raza de acţiune, a căzut. Fiind o zonă de case, 50% mi-am luat gândul de la ea dar, am plecat cu telecomanda în mână, să o caut. Spre norocul meu, era căzută pe o stradă din împrejurimi (locul căderii situat undeva la 120-130m, linie dreaptă de unde am decolat-o) şi am putut-o recupera. Am pornit-o să văd dacă se mai învârte ceva şi am observat că unul din motoare pornea mai târziu. Un timp s-a înrăutăţit vremea şi n-am mai scos-o.

 

Dacă tot a fost vremea schimbătoare, am demontat-o să văd ce o fi cu motorul respectiv. Electronica din interior (placă BYX5C, identică cu Syma X5C) este fixată cu trei şurubele în trei colţuri, iar în al patrulea este un nut de ghidare. De pe acel nut a fost sărită şi sprijinea pe el, dând o diferenţă de 1mm, ceea ce cred că influenţa chestia giroscopică. După ce am aşezat-o înapoi, motorul cu probleme şi-a revenit. Bun....

 

2. Zilele trecute, până a stat vremea, am luat-o şi am mers la marginea oraşului, pentru un zbor. Din păcate e jale. Porneşte, se ridică, apoi se desincronizează, nu mai poate fi controlată pe "înapoi", "stânga" şi RTH, numai rotirea stânga-dreapta, parţial acceleraţia iar, la un moment dat cade. plimbarea până la marginea oraşului a fost pe jos cu ea in plasă (că stau în zonă limitrofă).

 

3. Am adus-o acasă, i-am încărcat acumulatorul şi am pornit-o prin casă. A zburat prin cameră până s-a terminat acumulatorul (vreo 9-10 minute, fără cameră). L-am reîncărcat, după care am agăţat drona, cu un fir nylon de 2m, de un corp greu şi am pornit-o în turaţie maximă, ţinând-o numai din stabilizatoare să nu se dea, în laterale, de podea, până a rămas fără curent. Am reîncărcat bateria şi repetat operaţiunea cu firul ataşat, numai că, de data asta, am corectat-o din setările fine şi am lasat-o să se menţină singură în aer, până acumulatorul şi-a dat duhul.

 

4. Am stat prin casă încă vreo oră, până s-a încărcat acumulatorul, l-am montat în locaş, am coborât în parcarea blocului şi am pornit-o. Am ridicat-o până la etajul 4, am menţinut-o la acea înălţime, plimbată stânga-dreapta, înainte-înapoi, rotită în ambele sensuri, urcată-coborâtă, plimbată în cerc pe o rază de 10m vreo 3-4 minute, apoi a luat-o razna din nou.

 

5. Ieri am dus-o cu mine la părinţi (mers pe jos vreo 10 minute cu ea în plasă). Acolo am pornit-o. La niciun minut după decolare, undeva la înălţimea burlanelor, a luat-o razna, deja.

 

Concluziile mele:

 

- la punctul 3. a zburat în casă, la o temperatură constantă de 21°C;

- la punctul 1. temperatura de afară se situa la 17-18°C;

- la pct. 2., 4., 5. temperaturile se situau sub 8°C, chiar sub 5°C în ultimele zile;

- curentul de aer, produs de elice, intră (oarecum forţat) prin fante situate sub acestea, în interiorul corpului jucăriei, unde se află electronica;

- camera nu este FPV (pentru posibilă interferenţă radio cu emiţătorul sau receptorul), este rezoluţie 640x480, cu microSD;

- fenomenul este identic cu sau fără cameră conectată.

 

Soluţii: eu nu mai am, detalii despre temperaturile sau condiţiile meteo nu sunt date în manualul de utilizare, mai puţin utilizarea în condiţii de vânt puternic (ce o fi vant puternic)

 

O înregistrare a comportamentului mai jos:

 

Afară nu bătea vânt, iar singura comandă, după decolare, a fost acea rotire în jurul axei, în rest nu am atins nimic, până jos în iarbă.

Editat de Lonerider
Link spre comentariu
  • Răspunsuri 0
  • Creat
  • Ultimul Răspuns

Top autori în acest subiect

Zile populare

Top autori în acest subiect

Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu

Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.

Creează un cont

Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea nostră. Este simplu!

Înregistrează un nou cont

Autentificare

Ai deja un cont? Autentifică-te aici.

Autentifică-te acum



×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Am plasat cookie-uri pe dispozitivul tău pentru a îmbunătății navigarea pe acest site. Poți modifica setările cookie, altfel considerăm că ești de acord să continui.Termeni de Utilizare si Ghidări